Câinii și zgarda de câini în Grecia antică

Fără nici un dubiu primele zgărzi folosite au fost create de greci, dar influența egipteană poate fi identificată pe zgărzile realizate ulterior. Această se datorează relației comerciale intense între orașul Naucratis fondat de  Amasis al II-lea și Grecia antică. Din Naucratis bunurile comerciale circulau între cele două țări ”acompaniate” și de idei culturale, noi tehnologii, credințe religioase și cel mai probabil de noi concepte de zgărzi și lese de câini dincolo de simpla bandă de piele sau funie.
Câini faimoși în Grecia antică
Prima mențiune a câinilor în literatura antică grecească găsim în Iliada lui Homer în care autorul descrie sacrificarea câinilor lui Patrocles după moartea acestuia. Cei doi câini, tovarăși de nădejde al lui Patrocles, sunt sacrificați de prietenul acestuia Achilles și sunt trimiși să-i fie tovarăși și în lumea de dincolo.
În Odiseea, Homer scrie despre cea mai faimoasă câine din literatura grecească: Argos, câinele lui Odiseu. Argos a așteptat 20 de ani reântoarcerea stăpânului său, dar Odiseu revine în Ithaca deghizat, neputându-și dezvălui identitatea datorită dușmăniei pețitorilor soției sale Penelopa. Deși bătrânul Argos bolnav și ofilit își recunoaște stăpânul, Odiseu cu ochii în lacrimi este nevoit să-și întoarcă spatele prietenului său de nădejde. Argos zbuciumat de atitudinea stăpânului său moare.
Câinii sunt personaje frecvente și în mitologia greacă, cel mai cunoscut dintre ei este Cerber câinele cu trei capete, care stătea la porțile infernului și păzea intrarea.

Câinii erau o priveliște obișnuită pe străzile Greciei antice, dar au fost apreciați și pe proprietățile de la țară ca câini de pază și de vânătoare.
Cea mai populară rasă în Grecia antică a fost Alopekis (în traducere vulpe mică) pictat pe un vas ceramic din anul 3000 i.en. Foarte probabil și câinele reprezentat pe stela funerară a unei fetițe numite Melisto este membru a aceluiași rase Alopekis.

Alopekis popular în continuare în Grecia zilelor noastre, este un câine de statură mică folosit pentru a controla populația de rozătoare dar erau și animale de companie pentru femei și copii. Cele mai apreciate rase de câini de vânătoare, potrivit lui Xenophon erau cele două tipuri de ”câinii spartani” și anume ”Castoriano” și ”Volpino”.
Cea mai populară rasă pentru pază a fost Molossianul din Epir, strămoșul raselor Mastiff. În acele vremuri principalul pericol pentru turme erau haitele de lupi, ceea ce a condus la dezvoltarea în Grecia antică a primei zgărzi cu țepi.
Zgărzile antice grecești destinate câinilor de pază din gospodării cu animale erau confecționate din piele sau metal. Zgărzile metalice erau formate prin înșiruirea a mai multor zale cu țepi iar la cele din piele țepile erau trecute prin piele și nituite.
Grecilor antici, asemenea oamenilor de astăzi le plăcea să cumpere cadouri și zgărzi impresionante pentru animalele lor de companie. Zgărzile reflectau și statusul social al proprietarului. Cei care își permiteau, își înzestrau patrupedul cu zgardă din argint sau alamă gravat cu nunele câinelui sau stăpânului sau amândurora. În acest mod grecii antici își arătau aprecierea și admirația pentru patrupezii lor, iar din operele de artă antice reiese că aceștia au răspuns cu aceeași afecțiune.